Locuitorii Moldovei vor înțelege mai bine Convenția de la Istanbul și vor afla că reticența larg răspândită în societate față de această convenție nu are temei, datorită proiectului de sensibilizare cu privire la convenția în cauză și combaterea violenței domestice, a declarat pentru Info-Prim Neo Elena Savina, șefa Institutului Naţional al Femeilor din Moldova „Egalitate”, care implementează acest proiect.
În octombrie 2021, Moldova a ratificat Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței în familie (denumirea oficială a Convenției de la Istanbul). „Dar în Moldova a început o campanie puternică de discreditare a acestei convenții, mulți politicieni și mass-media dezinformează publicul, susținând că Convenția de la Istanbul legalizează înstrăinarea copiilor de părinți, promovează comunitatea LGBT și este un dezastru pentru valorile noastre tradiționale. Și mulți dau crezare acestor afirmații, pentru că nu sunt familiarizați cu prevederile Convenției de la Istanbul, al cărei obiectiv principal, între timp, este combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice”, a spus Elena Savina.
Prin publicarea Convenției, prin pliante, prin campania de informare în mass-media, precum și prin seminare, cetățenii Moldovei vor afla adevărul despre conținutul Convenției de la Istanbul, despre inadmisibilitatea violenței domestice. În cadrul seminarelor, ofițerii de poliție vor afla adevărul despre
Convenția de la Istanbul și, în viitor, vor putea să pună în aplicare mai bine prevederile acesteia, să contracareze dezinformările despre aceasta, iar percepția lor privitor la convenția în cauză s-a îmbunătățit. „Având în vedere că adesea poliția este primul interlocutor cu care victimele violenței domestice comunică după incident, starea și viitorul victimei depind de poziția și cunoștințele polițiștilor. De aceea societatea tinde să acorde prioritate pregătirii polițiștilor, mai ales având în vedere faptul alarmant că în medie trei din patru femei au fost abuzate de un partener”, a spus Elena Savina.
Formarea intoleranței la violență va avea loc și în rândul tinerilor din Găgăuzia, la fel și sporirea cunoștințelor lor despre Convenția de la Istanbul. Relevanța formării intoleranței la violență în rândul tinerilor se datorează stereotipurilor existente. Un sondaj atestă că 41,1% din bărbați și 19,1% din femei sunt de acord cu afirmația „Există momente când o femeie trebuie bătută”. „Asemenea stereotipuri în Moldova arată necesitatea formării active a intoleranței față de violență și este necesar ca educația în rândul tinerilor să înceapă de la o vârstă fragedă,”, a spus Elena Savina.
Proiectul este derulat de Institutul Naţional al Femeilor din Moldova „Egalitate”, cu sprijinul Ambasadei Finlandei la București.
Exemplu de seminar: Polițiștii din raionul Edineț au însușit, în cadrul unei instruiri aprofundate a principalelor prevederi ale Convenției de la Istanbul, baza teoretică și abilități practice în combaterea violenței. Training-ul în forma unui seminar care vizează combaterea violenței domestice, a fost organizat de Institutul Naţional al Femeilor din Moldova „Egalitate”, relatează Info-Prim Neo cu referință la Elena Savina, directorul Institutului.
Potrivit acesteia, în octombrie 2021, Moldova a ratificat Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței în familie (Convenția de la Istanbul). În presă, în primul rând, cea din Rusia, a început o campanie puternică de discreditare a acestei convenții: multe surse media scriu că Convenția de la Istanbul sprijină minoritățile sexuale și legalizează înstrăinarea copiilor din familiile de orientare tradițională. Și multă lume crede în asta, deoarece oamenii (inclusiv poliția) nu sunt familiarizați cu prevederile Convenției de la Istanbul.
În urma seminarului, polițiștii de la Edineț au aflat că Convenția de la Istanbul este primul document juridic obligatoriu în combaterea violenței, care are ca scop prevenirea violenței domestice, protejarea victimelor și urmărirea penală a făptuitorilor, iar valoarea Convenției constă în faptul că pentru prima dată într-un document internațional care este obligatoriu în țările care l-au ratificat, este vorba nu doar de discriminarea femeilor, ci și de violența domestică. Convenția identifică mult mai multe infracțiuni decât legislația internă existentă, la fel și o asistență mai consistentă victimelor.
Poliția a aflat că, dacă mai înainte se cerea ca victima să facă o declarație împotriva infractorului, acum e mai ușor, deoarece reprezentanții serviciilor sociale, vecinii etc., pot depune o cerere la organele de drept, adică violența încetează a fi un fenomen casnic și devine o chestiune publică, deoarece poliția va fi obligată să deschidă un dosar penal sau o procedură administrativă și să aducă infractorul în fața justiției.
În urma instruirii, polițiștii au aflat conținutul real al acestei Convenții, s-a îmbunătățit percepția documentului, urmând ca pe viitor să pună mai bine în aplicare prevederile Consiliului Europei.
„Având în vedere faptul că adesea poliția este primul interlocutor, cu care victimele violenței domestice comunică după incident, starea și viitorul victimei depind de poziția și cunoștințele polițiștilor. De aceea acordăm o importanță fundamentală pregătirii polițiștilor, mai ales având în vedere faptul alarmant că, în medie, trei din patru femei au avut de suportat violența partenerului (iar una din trei femei a avut de suferit de pe urma violenței fizice)”, a declarat Elena Savina, directorul Institutului Naţional al Femeilor din Moldova „Egalitate”.
În cadrul seminarului, participanții au remarcat că societatea noastră este practic indiferentă față de violența domestică, că există multe stereotipuri („bătaia e ruptă din rai”, „am fost și noi bătute și, nimic, familia a fost salvată și copiii au fost crescuți”) care dăunează luptei eficiente împotriva violenței.
În urma seminarului, participanții au apreciat foarte mult atmosfera informală a evenimentului, însușirea unor informații noi și utile.
Proiectul este derulat de Institutul Naţional al Femeilor din Moldova „Egalitate”, cu sprijinul Ambasadei Finlandei la București.
THIS PROJECT IS FUNDED BY THE EMBASSY OF FINLAND IN BUCHAREST.
THIS WEBSITE HAS BEEN PRODUCED WITH THE ASSISTANCE OF THE EMBASSY OF FINLAND IN BUCHAREST. THE CONTENTS OF THIS WEBSITE ARE THE SOLE RESPONSIBILITY OF THE NATIONAL INSTITUTE FOR WOMEN OF MOLDOVA „EQUALITY” AND CAN IN NO WAY BE TAKEN TO REFLECT THE VIEWS OF THE EMBASSY OF FINLAND IN BUCHAREST
© All rights reserved.